ADHD: Mituri, realități și abordări terapeutice.

October 15, 2024

O abordare terapeutică bine coordonată, care combină medicația cu terapia comportamentală și suportul psihoeducațional, poate face o diferență majoră în calitatea vieții pacienților.

Ionică Nicoleta – psiholog clinician
Psiholog clinician cu formare în psihoterapie integrativă și master în psihologie clinică și psihodiagnoză.

 

ADHD (Tulburarea de Deficit de Atenție și Hiperactivitate) este una dintre cele mai comune afecțiuni neurodezvoltative, afectând atât copiii, cât și adulții. Deși este larg răspândită, ADHD rămâne adesea înțeles greșit din cauza miturilor care circulă în jurul său. Informarea corectă și diagnosticarea timpurie sunt esențiale pentru îmbunătățirea calității vieții celor afectați.

Ce este ADHD?

 

ADHD este o tulburare neuropsihiatrică caracterizată printr-o combinație de simptome de inatenție, hiperactivitate și impulsivitate. Simptomele pot varia în funcție de vârstă și sex, însă în general ele sunt grupate în trei categorii majore: tipul predominant neatent, tipul predominant hiperactiv-impulsiv și tipul combinat. Simptomele apar înainte de vârsta de 12 ani, dar pot persista și în viața adultă. Persoanele cu ADHD întâmpină dificultăți în gestionarea sarcinilor zilnice, în relațiile sociale și în mediul profesional.

Cauzele ADHD

 

Studiile arată că ADHD are o componentă genetică puternică, între 70-80% dintre cazuri fiind ereditare. De asemenea, factori prenatali precum expunerea la alcool, tutun sau toxine în timpul sarcinii, dar și factori de mediu postnatali, pot contribui la dezvoltarea ADHD-ului. Este important de subliniat că ADHD nu este cauzat de o proastă creștere sau de lipsa disciplinării.

Mituri și Realități

 

Există multe mituri despre ADHD care pot duce la neînțelegerea și stigmatizarea persoanelor afectate. Unul dintre mituri este că ADHD-ul este doar o scuză pentru un comportament inadecvat, însă în realitate, ADHD-ul este o tulburare neurobiologică recunoscută, ce afectează funcționarea creierului, în special zonele implicate în controlul atenției și reglarea impulsurilor. De asemenea, un alt mit spune că ADHD afectează doar copiii, însă aproximativ 60% dintre copiii cu ADHD continuă să aibă simptome și la vârsta adultă. Alte mituri includ ideea că persoanele cu ADHD nu pot fi atente la nimic sau că ADHD-ul poate fi tratat doar cu medicamente. În realitate, persoanele cu ADHD pot manifesta „hiperfocus” asupra activităților care le interesează, iar tratamentele eficiente includ o combinație de medicație, terapie comportamentală și intervenții educaționale.

Diagnosticul ADHD

 

Diagnosticul ADHD este realizat de specialiști în sănătate mentală (psihologi, psihiatri, neurologi) prin evaluarea simptomelor pe baza criteriilor din Manualul de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor Mentale (DSM-5). Este esențial ca simptomele să fie observate în cel puțin două contexte (acasă, la școală, la locul de muncă) și să aibă un impact semnificativ asupra funcționării zilnice.

ADHD la vârsta adultă

 

ADHD nu dispare odată cu vârsta. Mulți adulți trăiesc cu ADHD nediagnosticat, confruntându-se cu dificultăți în planificarea pe termen lung, gestionarea timpului și menținerea relațiilor. Simptomele principale la adulți includ neliniștea, amânarea sarcinilor și uitarea frecventă. Tratamentele pentru adulți sunt similare cu cele pentru copii, dar se concentrează pe gestionarea sarcinilor zilnice și îmbunătățirea productivității la locul de muncă.

Concluzie

 

ADHD este o tulburare complexă, dar gestionabilă. Înțelegerea corectă a simptomelor și identificarea timpurie a tulburării sunt esențiale pentru a ajuta persoanele afectate să ducă o viață productivă și satisfăcătoare. O abordare terapeutică bine coordonată, care combină medicația cu terapia comportamentală și suportul psihoeducațional, poate face o diferență majoră în calitatea vieții pacienților.