
Echipa noastră este formată din specialiști cu mulți ani de experiență în psihoterapia individuală și de grup pentru adicții.

Specialiștii noștri colaborează interdisciplinar, deoarece știu că astfel se poate ajunge mult mai rapid și eficient la rezultatele dorite.

Ședințele de terapie se desfășoară într-un mediu profesional, discret și reconfortant.

Majoritatea pacienților noștri raportează o reducere semnificativă a recăderilor, precum și o îmbunătățire a relațiilor personale și o creștere a calității vieții.
Alternativele noastre de tratament adicții sunt individualizate în funcție de nevoile pacientului și de obiectivele acestuia. Lucrăm după modele validate atât științific, cât și clinic, inclusiv terapia cognitiv-comportamentală, terapia dialectic-comportamentală, terapia centrată pe scheme cognitive și metode integrate. Permanent, pacientul este monitorizat de un medic psihiatru pentru un tratament complet, solicităm feedback și chiar sfaturi. Cu alte cuvinte, fiecare caz este tratat sub mai multe aspecte, deoarece fiecare caz este unic. Avem expertiză în psihoterapie pentru dependența de droguri, dependența de alcool sau comportamente impulsive și aplicăm protocoale personalizate pentru fiecare persoană.
Definiția dependenței în rândul populației generale este „starea de a fi dependent de o anumită substanță, activitate sau lucru”. Din punct de vedere medical, aceasta poate fi definită drept „o afecțiune cronică, recidivantă, caracterizată prin comportament compulsiv de căutare a drogului, continuarea consumului în ciuda consecințelor nocive și modificări cerebrale persistente”. Definiția actuală din Oxford English Dictionary își are originea în dreptul roman, unde dependența reprezenta o „cedare formală prin hotărâre judecătorească”. Conceptul se referă la pierderea controlului de către persoana afectată, similar modului în care pacienții dependenți de substanțe cedează impulsului intens de a consuma drogul preferat.
Două concepte principale definesc dependența: de substanțe (de droguri) și non-substanță ( comportamentală).
Dependența de substanțe reprezintă o tulburare neuropsihiatrică caracterizată prin dorința repetată și compulsivă de administrare continuă a unei substanțe, în ciuda efectelor sale nocive.
Dependența non-substanță nu implică utilizarea unui drog, însă include comportamente similare celor observate în consumul de substanțe, precum jocurile de noroc patologice, alimente, internet, gaming-ul, sex și telefonul mobil.
Dependențele se fundamentează prin cultivarea chimică a dorinței, a plăcerii. Într-adevăr, acest sentiment de dorință poate deveni copleșitor și complet detașat de faptul că obiectul dorinței în sine este tot ce am sperat vreodată, este benefic sau chiar ar putea să ne ucidă. Dependența nu este, sub nicio formă, semnul unui caracter slab, semnul lipsei de voință. Ea apare, de fapt, când circuitele dorinței sunt aduse într-o stare patologică prin stimularea excesivă și continuă a acestora.
Lupta cu adicțiile este una dintre cele mai dificile bătălii pe care le poate duce o persoană. Fie că este vorba despre dependența de alcool, dependența de droguri, de jocuri de noroc sau chiar de relații toxice, psihoterapia reprezintă o unealtă eficientă care te ajută să te tratezi, să îți recapeți controlul, echilibrul emoțional, și chiar acea demnitate care simți că ți-a fost șubrezită de dependență.
În cadrul Atelier PSY, tratamentele sunt centrate pe om și pe nevoile sale reale. Punem accent pe respect, pe empatie și pe confidențialitate, fără a compromite, însă, componenta științifică a psihoterapiei. Într-un spațiu sigur pentru desfășurarea procesului terapeutic, te ajutăm să faci pașii necesari spre rezolvarea dependențelor cu care te confrunți.
Adicțiile nu se referă doar la consumul de substanțe, cum ar fi alcool, droguri sau tutun. Multe comportamente „aparent inofensive” devin potențial distructive atunci când scapă de sunt control. Iată, așadar, care sunt cele mai frecvente și comune tipuri de adicții cu care o persoană se poate confrunta:
Acestea sunt câteva dintre cele mai comune tipuri de adicții care, de cele mai multe ori, ridică necesitatea psihoterapiei în vederea tratării.
Adicțiile – fie ele legate de substanțe (alcool, droguri) sau comportamente (jocuri de noroc, relații sexuale, cumpărături compulsive, relații toxice) – nu sunt rezultatul unei singure cauze, ci produsul unui cumul complex de factori biologici, psihologici și sociali. Pentru a o înțelegere cât mai clară a mecanismelor implicate în consolidarea unei dependențe, este necesar să analizăm atât separat, cât și în sinergie, acești factori.
Cercetările în neuroștiință și genetică au demonstrat că predispoziția biologică joacă un rol foarte important, chiar subestimat, în apariția tulburărilor de tip adictiv. Anumiți indivizi prezintă o așa-zisă „vulnerabilitate neurobiologică” la adicții, ceea ce înseamnă că răspunsul sistemului dopaminergic – implicat în circuitul recompensei – este diferit față de cel al unei persoane fără această predispoziție genetică.
Consumul repetat al unei substanțe sau un comportament compulsiv duce la activarea intensă a circuitului mezolimbic, în special în zona nucleului accumbens. Dopamina, neurotransmițătorul implicat în anticiparea și trăirea plăcerii, este eliberată în cantități mari, inducând o stare euforică. Cu timpul, creierul se adaptează, reducând sensibilitatea receptorilor dopaminergici, ceea ce determină toleranța și nevoia de doze tot mai mari pentru același efect.
Analizele genetice au identificat variante genetice asociate cu riscul crescut de adicție. De exemplu, polimorfismul genelor care codifică receptorii dopaminergici (precum DRD2, DRD4) sau genele transportorilor de serotonină și GABA influențează susceptibilitatea individuală. În familiile cu istoric de dependență de alcool sau droguri, riscul de a dezvolta o adicție este semnificativ crescut.
Dimensiunea psihologică a adicției este extrem de importantă, întrucât mecanismele interne de reglare emoțională, traumele din copilărie și tiparele de gândire contribuie decisiv la vulnerabilitatea pacientului în fața unei adicții. De exemplu, copiii crescuți în medii abuzive, neglijente sau instabile dezvoltă stiluri de atașament anxios sau evitant, ceea ce le afectează capacitatea de a face față stresului în mod sănătos. Consumul de substanțe sau comportamentele compulsive devin strategii de coping pentru a umple „un gol emoțional”.
Există o rată înaltă de comorbiditate între adicții și alte tulburări psihice, cum ar fi depresia majoră, tulburarea de anxietate generalizată, tulburarea de personalitate borderline, ADHD sau PTSD. Adesea, dependența apare ca o formă de automedicație. De exemplu, o persoană cu anxietate socială poate recurge la alcool pentru a-și reduce inhibițiile în contexte sociale.
Persoanele care nu au învățat strategii eficiente de gestionare a stresului sau a emoțiilor intense (furie, tristețe, singurătate) pot apela la substanțe sau comportamente de tip adictiv ca formă de „anesteziere” emoțională. Acesta este un mecanism de evitare dezadaptativ, care duce la întărirea dependenței.
Mediul în care trăim joacă, de asemenea, un rol în dezvoltarea sau prevenirea comportamentelor adictive. Acești factori pot facilita apariția unei dependențe sau, dimpotrivă, o pot preveni. Modelele parentale au un impact profund asupra copilului. Părinții care consumă alcool, droguri sau prezintă comportamente compulsive transmit mesaje ambigue despre consum, uneori normalizându-l.
Adolescenții și adulții tineri sunt deosebit de vulnerabili la influența anturajului. Inițierea în consumul de substanțe sau în comportamente riscante apare adesea în contexte de grup, în care validarea socială și nevoia de apartenență la grupuri sunt prioritare.
Disponibilitatea ușoară a alcoolului, jocurilor de noroc, substanțelor psihoactive sau pornografiei crește considerabil șansa de a iniția și întreține un comportament adictiv. De exemplu, în cazul dependenței de alcool, costul redus și publicitatea excesivă sunt factori de risc semnificativi.Sărăcia, șomajul, marginalizarea sau lipsa oportunităților educaționale sunt asociate cu un risc crescut de adicție. De multe ori, în astfel de contexte, consumul devine o formă de escapism.
Bineînțeles, simptomele unei adicții variază în funcție de tipul acesteia. Totuși, există un set comun de trăsături care pot semnala o astfel de problemă:
În cazul dependenței de alcool, de exemplu, apar și manifestări fizice precum tremor, transpirații, iritabilitate și, în forme severe, delirium tremens. Testul pentru dependența de alcool este un prim pas simplu în evaluarea severității. În funcție de rezultatele acestuia, ulterior se optează pentru diferite alternative de tratament adicții.
Diagnosticarea adicțiilor implică, deseori, evaluarea psihologică amănunțită. Se analizează istoricul comportamental al pacientului – tiparele de consum, motivațiile, relațiile sociale, prezența eventualelor comorbidități. Multor pacienți care consultă un psihoterapeut le sunt recomandate, chiar de la prima ședință, instrumente standardizate – chestionare clinice, interviuri structurate – pentru a pune într-o cheie obiectivă nivelul dependenței.
Este important ca diagnosticul să fie pus de un specialist în domeniu, pentru a face diferența clară între forme specifice precum utilizarea ocazională și repetată, abuzul de substanțe sau o adevărată tulburare adictivă. Ulterior, se poate opta pentru diferite alternative de tratament adicții, în conformitatea nevoilor specifice ale pacientului.
Dezvoltarea reprezintă un proces progresiv, caracterizat prin modificări comportamentale, neurochimice și psihologice care apar gradual în urma expunerii repetate la o substanță psihoactivă sau la un stimul recompensator.
Evoluția adicției este influențată de susceptibilitatea individuală, frecvența consumului, contextul social și prezența comorbidităților psihiatrice. În paralel, recuperarea implică un proces complex de restructurare neurobiologică și psihologică, desfășurat pe termen lung.
Etapa de experimentare reprezintă primul contact cu substanța sau comportamentul potențial adictiv. Motivațiile predominante includ curiozitatea, presiunea socială, dorința de integrare în grup, căutarea senzațiilor noi sau încercarea de reducere a disconfortului emoțional. În această fază, consumul este sporadic și nu determină încă modificări neuroadaptive semnificative.
La nivel cerebral, stimularea sistemului de recompensă produce eliberare crescută de dopamină, asociată cu apariția senzației de plăcere și consolidarea memoriei emoționale legate de experiența consumului. Deși utilizarea poate părea controlată, expunerea repetată crește susceptibilitatea pentru etapele ulterioare.
În această etapă, consumul devine mai frecvent și începe să fie asociat anumitor contexte sociale sau emoționale. Anturajul are un rol major în consolidarea comportamentului de consum, prin normalizarea utilizării substanței și întărirea mecanismelor de recompensă psihologică.
Pacientul poate percepe consumul ca metodă de relaxare, reducere a anxietății sau facilitare a interacțiunilor sociale. În paralel, apar primele modificări ale controlului inhibitor și ale proceselor decizionale, determinate de activarea repetată a circuitelor dopaminergice mezocorticolimbice.În această fază, persoana își păstrează aparent controlul asupra comportamentului, însă riscul de progresie către consum problematic crește semnificativ în cazul utilizării repetate.
Toleranța reprezintă un mecanism neuroadaptativ prin care organismul răspunde din ce în ce mai slab la aceeași doză de substanță sau la același stimul recompensator. Ca urmare, pacientul crește frecvența consumului sau intensitatea comportamentului pentru obținerea efectului inițial.
În această etapă apar modificări neurochimice persistente, inclusiv reducerea sensibilității receptorilor dopaminergici și alterarea neurotransmisiei glutamatergice și GABAergice. Consumul începe să interfereze cu activitățile cotidiene, performanța profesională și relațiile sociale.De asemenea, se observă apariția preocupării excesive față de consum, anticiparea constantă a momentului utilizării și dificultatea de limitare voluntară a comportamentului.
Instalarea este caracterizată prin pierderea controlului asupra consumului și apariția comportamentului compulsiv. Pacientul continuă utilizarea substanței în ciuda consecințelor medicale, familiale, profesionale sau financiare evidente.
În această fază, consumul nu mai este determinat predominant de obținerea plăcerii, ci de prevenirea disconfortului psihic și fizic asociat abstinenței. Sistemele cerebrale implicate în stres și anxietate devin hiperactive, iar controlul exercitat de cortexul prefrontal asupra impulsurilor este semnificativ diminuat.Clinic, pot apărea manifestări precum izolarea socială, deteriorarea funcționalității cognitive, impulsivitatea crescută, tulburările afective și modificările comportamentale severe
Sevrajul reprezintă ansamblul manifestărilor fizice și psihice care apar după reducerea sau întreruperea consumului la o persoană dependentă. Intensitatea simptomelor variază în funcție de tipul substanței, durata consumului și particularitățile biologice individuale.
Manifestările frecvente includ anxietate, iritabilitate, insomnie, tremur, transpirații, tahicardie, greață, fatigabilitate, disforie și craving intens. În adicțiile severe, sevrajul poate asocia complicații neurologice și cardiovasculare majore, inclusiv convulsii, delirium tremens sau instabilitate autonomă severă.
Din punct de vedere neurobiologic, sevrajul reflectă incapacitatea temporară a sistemului nervos central de a funcționa normal în absența stimulului adictiv, ca urmare a adaptărilor neurochimice induse de consumul cronic.
Recuperarea reprezintă un proces terapeutic complex, multidimensional, orientat către restabilirea funcționării biologice, psihologice și sociale a pacientului. Tratamentul necesită frecvent o abordare integrată, care poate include detoxifiere medicală, psihoterapie, intervenții psihiatrice, suport familial și programe de reintegrare socială.
Menținerea abstinenței presupune restructurarea mecanismelor cognitive și comportamentale asociate consumului, identificarea factorilor declanșatori și dezvoltarea strategiilor eficiente de coping. Neuroplasticitatea cerebrală permite recuperarea progresivă a funcțiilor executive și reducerea vulnerabilității la recădere, însă acest proces poate necesita perioade îndelungate de monitorizare și suport terapeutic. Recăderea este considerată parte a evoluției naturale a adicției și nu reflectă eșecul terapeutic, ci persistența modificărilor neurobiologice asociate formei cronice.
Un tratament pentru dependențe – unul eficient, în primul rând – presupune o abordare personalizată, multidisciplinară și orientată spre cauzele profunde ale comportamentului adictiv al pacientului. Nu ne limităm la tratarea și ameliorarea simptomelor, ci ne concentrăm pe identificarea cauzei de bază, în primul rând, iar ulterior tratarea acesteia. Psihoterapia individuală și de grup – după preferințe – sunt nucleul central al alternativelor de tratament adicții, completată, dacă este cazul, de intervenția farmacologică.

Ne contactezi telefonic sau printr-un e-mail sau mesaj pentru a-ți spune povestea sau pentru a solicita ajutor specializat. Fără presiune, fără vreun sentiment de culpabilitate sau judecată!

Poți opta pentru un anume psihoterapeut sau te putem ghida către care credem noi că ar fi cel mai potrivit pentru tine.

Stabilim împreună o dată și o oră convenabile, online (dacă optezi pentru serviciile de psihologie online) sau la cabinet, după cum îți dorești! – block end
Lucrul cu un psihoterapeut pentru tratarea adicțiilor este, în esență, indicat de numeroase studii științifice și rezultate clinice. Pentru rezultate pe termen lung, este necesar să se intervină nu asupra simptomelor, ci asupra cauzelor – și acest lucru se întâmplă în cadrul ședințelor de psihoterapie.
Terapia te ajută să identifici „golurile” pe care le umpleai – voluntar sau nu – prin comportamentul compulsiv, să dezvolți noi strategii de adaptare, mult mai sănătoase și sustenabile pe termen lung, și chiar să recuperezi părți pierdute ale identității tale, pe care le „mascai” prin satisfacerea dorințelor. De asemenea, psihoterapia aduce în prim-plan reziliența – capacitatea ta naturală de a-ți reveni, de a învăța din suferință și de a construi pe aceasta, și nu sub greutatea acesteia.
Sprijinirea unei persoane care se confruntă cu acest lucru necesită empatie, răbdare și, în egală măsură, înțelegerea corectă a mecanismelor psihologice și neurobiologice implicate în această tulburare. Dependența afectează capacitatea de autocontrol, procesarea recompensei și luarea deciziilor, motiv pentru care simpla confruntare sau critică agresivă tind să accentueze comportamentele defensive și rezistența la tratament.
Intervenția eficientă presupune susținerea persoanei afectate într-un mod echilibrat, fără încurajarea indirectă a consumului și fără minimalizarea consecințelor. În multe situații, implicarea familiei și a apropiaților are un rol esențial în creșterea complianței terapeutice și prevenirea recăderilor.
Modalitățile prin care poate fi ajutată o persoană dependentă includ:
Recuperarea dependenței este un proces de lungă durată, marcat frecvent de perioade de abstinență și recădere. Suportul familial și accesul la intervenții terapeutice multidisciplinare contribuie semnificativ la îmbunătățirea prognosticului și la reintegrarea socială a pacientului.
Această tulburare produce efecte complexe asupra organismului, afectând simultan funcționarea neurologică, psihologică, cardiovasculară, metabolică și socială. Severitatea manifestărilor variază în funcție de tipul substanței sau comportamentului adictiv, durata consumului, frecvența expunerii și vulnerabilitatea biologică individuală. În timp, modificările neurochimice induse de consumul repetat alterează capacitatea de autocontrol, reglarea emoțională și funcțiile cognitive superioare.
Consecințele se manifestă atât imediat după consum, cât și pe termen lung, prin deteriorarea progresivă a sănătății fizice și psihice. În formele severe, adicția poate determina afectare funcțională majoră, izolare socială, tulburări psihiatrice asociate și creșterea riscului de mortalitate, inclusiv prin ideație suicidară.
Efectele imediate apar în timpul consumului sau la scurt timp după acesta și sunt determinate de acțiunea directă asupra sistemului nervos central și a altor organe. Manifestările diferă în funcție de mecanismul farmacologic al substanței implicate sau de intensitatea comportamentului compulsiv.
În această etapă pot apărea alterări ale percepției, dispoziției, comportamentului și funcțiilor autonome, uneori asociate cu risc crescut de accidente, comportamente impulsive sau complicații acute severe.
Efectele imediate frecvente includ, fără a se limita la, următoarele:
Expunerea repetată la substanțe psihoactive sau la comportamente adictive determină modificări neurobiologice persistente, cu afectarea progresivă a sănătății fizice, funcționării cognitive și echilibrului emoțional. Pe termen lung, dependența influențează negativ multiple sisteme de organe și favorizează dezvoltarea unor patologii cronice severe.
De asemenea, consecințele psihosociale sunt semnificative, incluzând deteriorarea relațiilor familiale, dificultăți profesionale, instabilitate financiară și risc crescut de marginalizare socială.
Efectele pe termen lung pot include îndeosebi:
Prevenția începe cu educația emoțională și dezvoltarea abilităților de reglare a stresului. Cultivarea relațiilor sănătoase, gestionarea traumelor, evitarea factorilor de risc și intervenția precoce sunt elemente-cheie.
La nivel individual, părinții au un rol esențial în modelarea comportamentelor copiilor, iar la nivel societal este nevoie de campanii de conștientizare și accesibilitate la servicii de sănătate mintală, cu promovarea alternativelor de tratament adicții.
Adicția este o boală – nu este un eșec, nu este un semn de slăbiciune, nu este o rușine. Tratarea acesteia necesită curaj, perseverență, dar mai ales sprijin de specialitate. Psihoterapia îți pune la dispoziție un nou drum, pe care poate nu l-ai mai accesat în trecut, la capătul căruia te vei fi regăsit într-o versiune mult mai bună a ta, mult mai în acord cu natura ta interioară. Vrei să scapi de dependența de alcool, de substanțe, să oprești ciclul autodistructiv al jocurilor de noroc sau să înfrunți o dependență emoțională?
Programează o întâlnire cu unul dintre terapeuții noștri! Nu trebuie să duci această luptă singur(ă). Suntem aici – pentru tine și alături de tine!


Fără tratament, dependențele pot duce la deteriorări severe, cu efect atât imediat, cât și pe termen lung:
