Narcisist

„Totul este despre mine” – în cazul în care această afirmație (sau oricare alta asemănătoare) ți se pare familiară, probabil ai întâlnit, deja, un narcisist. Într-o lume care valorizează imaginea, performanța și succesul, narcisismul pare să fie din ce în ce mai prezent – și nu doar ca trăsătură de personalitate, ci uneori ca o veritabilă tulburare de personalitate.

Pentru a înțelege această tulburare, trebuie să ne aventurăm dincolo de stereotipuri și să privim în adâncul mecanismelor psihice care modelează comportamentele. Întocmai asta vom face, de fapt, în articolul de față!

Ce înseamnă narcisist? 

Narcisistul este o persoană care se concentrează excesiv pe sine și care are o nevoie profundă de admirație și o lipsă semnificativă de empatie față de ceilalți. Termenul acesta provine din mitologia greacă, de la tânărul Narcis, care s-a îndrăgostit de propria reflexie în apă. 

Conform Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (DSM-5, American Psychiatric Association, 2013), tulburarea de personalitate narcisică (Narcissistic Personality Disorder – NPD) este un tip de tulburare de personalitate din clusterul B, caracterizată prin:

• un sentiment grandios al propriei importanțe;
• fantezii despre succes nelimitat, putere, frumusețe sau inteligență;
• convingerea că este unic și special, și că doar persoane de statut similar îl pot înțelege;
• nevoia constantă de admirație și validare;
• exploatarea relațiilor interpersonale;
• lipsa empatiei;
• invidie sau credința că ceilalți îl invidiază;
• comportamente arogante sau de superioritate.

Cu alte cuvinte, ne putem imagina o persoană care se percepe ca fiind excepțională, dar al cărei echilibru interior depinde constant de recunoașterea și admirația celorlalți. În formă clinică, această tulburare devine o problemă de adaptare. Individul nu mai poate menține relații sănătoase, reacționează exagerat la critică și își construiește identitatea în jurul unei imagini false de sine.

Este important de subliniat că nu orice trăsătură este patologică. Un anumit nivel de personalitate narcisică este normal și chiar necesar pentru dezvoltarea unei stime de sine sănătoase. Însă, atunci când acest echilibru se rupe – când nevoia de validare devine insațiabilă și empatia dispare – putem vorbi despre o tulburare.

Care sunt cauzele narcisismului?

Cercetările științifice asupra cauzelor acestei tulburări sunt încă limitate, însă psihologia modernă și psihiatria au identificat o combinație complexă de factori biologici, psihologici, sociali și de mediu:

Factori genetici și neurobiologici

• Ereditatea: Studiile comportamentale și genetice arată că tulburarea de personalitate narcisică (NPD) este puternic ereditară. Conform cercetărilor efectuate de Livesley și Jang (2008), între 40% și 60% din variabilitatea trăsăturilor poate fi explicată genetic;
• Funcționarea cerebrală: Tulburările de personalitate din clusterul B (printre care și NPD) sunt adesea asociate cu anomalii în zonele cerebrale responsabile de reglarea emoțiilor și empatiei, cum ar fi cortexul prefrontal și amigdala;
• Afectarea neuronală: Conform unui raport publicat în Medscape (2022), condițiile medicale care pot afecta neuronii – precum traumatismele craniene, accidentele cerebrovasculare, tumorile cerebrale, epilepsia, boala Huntington, scleroza multiplă, infecțiile neurologice (neurosifilis, HIV/SIDA) sau intoxicațiile cu metale grele – pot contribui la modificări de personalitate, inclusiv la accentuarea trăsăturilor.

Aceste descoperiri sugerează că, în anumite cazuri, forma patologică poate avea și baze organice, nu doar psihologice.

Factori psihodinamici și de dezvoltare

Teoriile psihanalitice (Freud, Kohut, Kernberg, Reich) ne oferă una dintre cele mai influente perspective asupra a ce este narcisismul și a modului în care acesta „se consolidează”:

• Narcisismul normal vs. patologic: În primii ani de viață, copilul dezvoltă o formă de narcisism sănătos – o imagine pozitivă de sine, necesară pentru încredere și autonomie. Dacă părinții oferă iubire, dar și limite clare, copilul învață empatia și responsabilitatea. Însă, atunci când părinții sunt excesiv de critici, absenți emoțional sau, dimpotrivă, exagerează cu laudele și sunt foarte permisivi,, copilul dezvoltă o imagine de sine instabilă;
• Wilhelm Reich (1949) a introdus conceptul de „armură a caracterului” (Character Armour): un set de mecanisme de apărare menite să protejeze eul fragil de anxietate și rușine. Persoanele narcisiste folosesc frecvent fantezia, proiecția și mecanismul de „splitting” (împărțirea lumii în „bun” și „rău”) pentru a evita confruntarea cu vulnerabilitatea;
• Experiențele timpurii negative: respingerea, critica excesivă sau lipsa afecțiunii pot duce la fragilitate a eului și nevoia de validare permanentă. În contrast, laudă excesivă și idealizarea copilului pot crea convingerea că este „special” și merită admirație constantă.

Astfel, termenul este „prins” între două extreme: o stimă de sine falsă, supradimensionată, și o teamă profundă de inadecvare. Cercetările arată că persoanele în cauză prezintă patternuri distincte în patru dimensiuni ale temperamentului:

Aceste trăsături, combinate, duc la o personalitate orientată spre recompensă, competitivitate și lipsită de empatie, în cele din urmă.

Tulburarea de personalitate narcisistică 

Cunoscută și ca Narcissistic Personality Disorder – NPD, această tulburare este o condiție psihologică serioasă care afectează modul în care o persoană se percepe pe sine și relaționează cu ceilalți. Conform DSM-5 (Manualul de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor Mintale, ediția a 5-a, APA, 2013), tulburarea aparține clusterului B al tulburărilor de personalitate, alături de tulburarea Borderline, antisocială și histrionică.

Psihologul Otto Kernberg (1975) descria personalitatea narcisică ca pe o construcție fragilă: sub masca grandorii se ascunde o stimă de sine vulnerabilă, care are nevoie permanent de „hrană externă”, sub forma validării și aprecierii. Iar atunci când această hrană lipsește, apare ceea ce psihanaliștii numesc rana narcisică – o reacție dureroasă și disproporționată la critică, respingere sau lipsă de atenție.

Prevalența acestei tulburări variază între 0% și 6,2% din populația generală, potrivit National Epidemiologic Survey on Alcohol and Related Conditions (Stinson et al., 2008). Dintre aceștia, aproximativ 7,7% sunt bărbați și 4,8% femei. Pentru a înțelege mai bine unde se termină trăsătura de caracter și unde începe tulburarea, să analizăm tabelul următor:

Deși narcisistul pare puternic și sigur pe sine, el este extrem de vulnerabil la orice amenințare la adresa imaginii proprii. Critica, eșecul sau lipsa de atenție pot declanșa reacții disproporționate, inclusiv furie, dispreț sau retragere completă.

Câte tipuri de narcisism există? 

Nu este vorba de un fenomen unitar, cu manifestări unice. Poate varia de la forme subtile și aparent inofensive, până la comportamente distructive și periculoase. În psihologie, cercetătorii au identificat mai multe forme, fiecare cu manifestări și motivații distincte. Acestea nu sunt întotdeauna exclusive: o persoană poate manifesta elemente din mai multe categorii, în funcție de context și de starea emoțională.

1. Vulnerabil  

Este opusul stereotipului clasic al individului arogant și puternic. Deși pare timid, anxios sau retras, el ascunde o sensibilitate extremă la critică și o nevoie profundă de validare.

Acest tip se caracterizează prin:

• stimă de sine instabilă;
• tendința de a se simți ușor rănit sau respins;
• comportamente pasiv-agresive;
• teamă constantă de eșec sau respingere;
• atitudine victimizantă.

De exemplu, o persoană care evită responsabilitățile profesionale pentru că „ceilalți nu o apreciază suficient” sau care se retrage dintr-o relație când nu primește destulă atenție poate fi un narcisic vulnerabil. Acest tip al tulburării este adesea întâlnit în asociere cu anxietate sau tulburare borderline, deoarece ambele implică o sensibilitate extremă la abandon și o identitate fragilă.

2. Patologic 

Este forma clinică, cea mai gravă, care face parte din diagnosticarea tulburării de personalitate. Persoana trăiește într-o realitate proprie, în care valoarea sa este absolută, iar ceilalți există doar pentru a-i confirma superioritatea.

Se manifestă prin:

• lipsă totală de empatie;
• exploatarea sistematică a celorlalți;
• relații bazate pe putere și control;
• lipsă de remușcare;
• crize de furie atunci când este confruntat.

Exemplu: un lider de companie care își tratează angajații ca pe niște instrumente și se simte ofensat de orice sugestie de colaborare egală. Aceasta este forma care necesită cel mai adesea tratament specializat, sub îndrumarea unui psihiatru din București.

3. Ascuns  

Termenul cunoscut și ca „narcisist covert” descrie un individ care manifestă aceleași nevoi de validare ca narcisistul clasic, dar într-un mod subtil, mascat. Este deseori empatic în aparență, dar motivațiile sale sunt egoiste.

Trăsături specifice:

• comportamente de autovictimizare;
• modestie falsă;
• manipulare emoțională („eu am făcut atâtea pentru tine”);
• sensibilitate extremă la critică;
• nevoia de a fi „salvat” sau de a inspira milă.

Exemplu: o persoană care oferă constant ajutor, dar care se simte ofensată dacă nu primește recunoștință publică. Acesta este greu de identificat și provoacă confuzie în relații, pentru că alternează între vulnerabilitate și control emoțional subtil.

4. Malign  

Forma malignă este considerată de specialiști (Kernberg, 1992) una dintre cele mai periculoase forme ale acestei tulburări de personalitate. El combină trăsături de tulburare narcisică, antisocială și sadism.

Comportamente tipice ale acestuia includ:

• lipsă totală de empatie și moralitate;
• plăcere în a umili sau controla pe alții;
• manipulare conștientă și calculată;
• tendință spre cruzime emoțională.

Exemplu: un partener care se hrănește din suferința celuilalt, provocând intenționat durere pentru a-și menține sentimentul de putere. Tulburarea malignă se apropie de spectrul psihopatiei și poate necesita intervenție clinică complexă.

5. Alte tipuri  

În funcție de modul în care se manifestă, pot fi identificate și alte forme complementare:

• Grandios (erou): caracterizat de dorința obsesivă de a fi admirat. Persoana se vede ca un salvator, un lider, un exemplu pentru ceilalți. Deși inspiră la prima vedere, intențiile sunt egoiste – totul se face pentru recunoaștere;
• Cerebral: centrat pe inteligență și cunoaștere. Acest tip se laudă cu erudiția sa și disprețuiește „ignoranța” altora. Îi place să domine prin argumente și superioritate intelectuală;
• Social: orientat spre imagine publică. Persoana se hrănește din aprobarea socială, numărul de urmăritori, statutul profesional sau estetica vizuală.

Cum se comportă narcisiștii în relații? 

Relația cu un narcisist este, de regulă, intensă, epuizantă și foarte confuză. La început, persoana poate părea fascinantă: carismatică, atentă, sigură pe sine. Totul pare perfect, dar doar până când masca acesteia cade. În spatele farmecului inițial se ascunde o nevoie profundă de control, admirație și dominare.

Persoana iubește imaginea unei relații ideale, nu partenerul în sine. Pentru el, oamenii sunt oglinzi care trebuie să reflecte imaginea de sine pe care și-a creat-o. Când reflexia se schimbă (când primește critică, când partenerul își afirmă nevoile) relația se deteriorează brusc.

Comportamente tipice în relațiile cu o persoană narcisistă:

• Idealizare și devalorizare: Relația începe cu o fază de idealizare („Ești perfect/ă, nu am mai întâlnit pe nimeni ca tine”) și continuă cu una de devalorizare („Nu mai ești ca la început, m-ai dezamăgit”);
• Lipsa empatiei: Persoana nu poate înțelege sau valida emoțiile celuilalt, ci doar reacționează la felul în care acestea îi afectează imaginea;
• Manipulare emoțională: Folosește vinovăția, tăcerea, amenințarea sau lauda pentru a controla comportamentul partenerului;
• Gaslighting: Distorsionează realitatea, negând fapte evidente pentru a face partenerul să se îndoiască de propria percepție;
• Furie: Orice critică, oricât de mică, poate declanșa o reacție disproporționată de mânie, dispreț sau răzbunare;
• Ignorare: Când nu primește atenția dorită, persoana recurge la tăcere și detașare rece pentru a pedepsi;

Ciclul este unul repetitiv: relațiile cu un narcisist trec prin aceleași faze  de idealizare, devalorizare, abandon, revenire. Dar, pentru a ne fi mai ușor să urmărim tiparele comportamentale, haide să vedem cum se prezintă acestea în funcție de „interlocutor”:

Care sunt diferențele și asemănările între bărbatul narcisist și femeia narcisistă? 

Atât bărbatul, cât și femeia prezintă aceleași trăsături de bază: egocentrism, nevoie excesivă de validare, lipsa empatiei și tendința de a exploata relațiile interpersonale pentru propriul beneficiu.

În esență, această personalitate se adaptează contextului social: acolo unde bărbații sunt încurajați să fie dominanți și competitivi, bărbatul tinde spre grandiozitate și control. În schimb, într-o societate care valorizează feminitatea prin atracție și relaționare, femeia va folosi farmecul, emoția și validarea socială ca instrumente de putere.

Studiile recente (Grijalva & Newman, 2015) arată că bărbații tind să manifeste forma grandioasă a tulburării, în timp ce femeile manifestă mai frecvent forme vulnerabile sau ascunse. Totuși, diferențele se estompează în generațiile tinere, unde ambele sexe valorizează imaginea publică, succesul și atenția online.

Situații complexe ale narcisismului

Tulburarea nu se manifestă doar prin comportamente de superioritate, ci și prin reacții emoționale extreme la pierderea controlului, la critică sau la respingere. Aceste momente de vulnerabilitate sunt rareori recunoscute de persoana în cauză, dar ele sunt cheia înțelegerii suferinței sale interioare.

Rana narcisică

Este una dintre cele mai importante concepte în psihologia acestei tulburări de personalitate (Kohut, 1971). Ea descrie durerea profundă resimțită atunci când imaginea grandioasă a sinelui este amenințată sau prăbușită. Pentru un narcisic, valoarea personală depinde de admirația celorlalți. Orice critică, eșec sau respingere devine o lovitură directă în centrul identității sale.

Exemplu: un individ care primește o observație minoră la locul de muncă o poate interpreta ca pe o trădare, reacționând cu furie sau retragere completă. În cuplu, rana narcisică se manifestă atunci când partenerul pune limite sau refuză să-l admire necondiționat. Psihologic, rana activează rușinea și sentimentul de inutilitate, pe care persoana încearcă să le compenseze prin atac, negare sau superioritate artificială.

Furia narcisică  

Reprezintă reacția intensă și disproporționată la frustrarea nevoilor de validare. Descrisă pentru prima dată de Heinz Kohut (1972), aceasta este o explozie emoțională menită să restabilească puterea pierdută.

Comportamente tipice:

• izbucniri violente de mânie verbală sau comportamentală;
• atacuri personale și umiliri;
• retragere rece și pedepsitoare;
• nevoia obsesivă de „a avea dreptate”;
• dispreț total față de celălalt.

Această furie are rol defensiv. În spatele ei se află frica de vulnerabilitate și rușine. Când imaginea de sine este amenințată, reacția este pe măsură – ca și cum ar fi atacat existențial. Exemplu: într-o dispută de cuplu, un bărbat poate deveni agresiv verbal doar pentru că partenera i-a reproșat lipsa de implicare. În mintea lui, critica înseamnă invalidare, iar invalidarea echivalează, practic, cu pierderea valorii (sau ideii de valoare, mai degrabă).

Lovitura narcisică 

Apare atunci când persoana este confruntată cu o realitate care îi demontează complet imaginea idealizată. Este un moment de prăbușire interioară – o confruntare dureroasă cu propria fragilitate.

Simptome posibile sunt:

• retragere totală din viața socială;
• depresie reactivă;
• gânduri de inutilitate sau vinovăție;
• comportamente autodestructive;
• încercări de „revenire” prin acțiuni grandioase.

Exemplu: un individ care este concediat sau părăsit poate trăi evenimentul ca pe o catastrofă personală, nu doar profesională. Nu suferă pentru pierderea relației, ci pentru imaginea de sine deteriorată.

Cum se diagnostichează narcisismul? 

Diagnosticul unei astfel de tulburări de personalitate este un proces complex, care trebuie realizat exclusiv de un specialist, cum ar fi un medic psihiatru capabil să diferențieze acest tip de alte tulburări de personalitate.  

Multe persoane cu această tulburare nu solicită ajutor, deoarece nu consideră că au o problemă. Ei pot ajunge în cabinet doar după o criză personală, pierderea unei relații importante sau dificultăți profesionale. Pentru stabilirea diagnosticului, se evaluează atât trăsăturile de personalitate, cât și impactul funcțional al acestora asupra vieții persoanei.

Principalele criterii DSM-5 (APA, 2013) pentru tulburarea de personalitate narcisică sunt:

• un sentiment grandios al propriei importanțe (exagerarea realizărilor și talentelor);
• fantezii despre succes nelimitat, putere, strălucire, frumusețe sau iubire ideală;
• credința că este „special” și poate fi înțeles doar de persoane la fel de speciale;
• nevoia constantă de admirație;
• sentimentul cronic că trebuie să fie tratați în mod special (așteptări nerezonabile de tratament favorabil);
• exploatarea relațiilor pentru propriul interes;
• lipsa empatiei;
• invidie față de ceilalți sau convingerea că ceilalți îl invidiază;
• comportament și atitudine arogantă sau disprețuitoare.

Pentru un diagnostic complet, trebuie să fie îndeplinite cel puțin cinci dintre aceste criterii, iar trăsăturile să fie stabile, inflexibile și persistente în timp. Instrumente și metode utilizate în evaluare sunt:

• interviul clinic structurat (SCID-5-PD): metoda standard de diagnostic pentru tulburările de personalitate;
• inventarul de personalitate NPI (Narcissistic Personality Inventory): chestionar psihologic folosit frecvent în cercetare pentru a evalua trăsăturile subclinice;
• scala PNI (Pathological Narcissism Inventory): instrument mai specific pentru măsurarea narcisismului patologic, incluzând dimensiunile grandioasă și vulnerabilă;
• observația comportamentală: analiza modului în care individul răspunde la critică, cum relatează evenimentele de viață și cum se raportează la ceilalți.

Abordarea terapeutică este dificilă, deoarece narcisistii tind să respingă critica și să interpreteze procesul terapeutic ca pe o amenințare la imaginea de sine. De aceea, stabilirea unei relații de încredere și neutralitate empatică este esențială.

Când și cui să ceri ajutorul dacă te confrunți cu narcisism? 

Persoanele narcisiste solicită rar sprijin terapeutic, deoarece nu percep propriile comportamente ca fiind problematice. Totuși, suferința lor este reală: relațiile eșuează, cariera devine instabilă, iar izolarea se cronicizează. Poate fi momentul potrivit să cauți un specialist dacă:

• simți că ești mereu în conflict cu ceilalți sau că relațiile tale se termină brusc;
• reacționezi exagerat la critică, respingere sau eșec;
• te simți gol, neapreciat sau permanent în competiție cu ceilalți;
• observi că nevoia de validare îți afectează deciziile;
• oamenii apropiați îți spun frecvent că ești rece, distant sau manipulator;
• ai trăit o lovitură narcisică (eșec profesional, despărțire) și te simți blocat între furie și depresie;
• simți că îți pierzi controlul emoțional (crize de furie, retrageri bruște, vinovăție excesivă).

Cui să ceri ajutor, însă? Ei bine, poți încerca la un:

• Psihiatru – pentru evaluare clinică, stabilirea diagnosticului și recomandarea unui plan de tratament personalizat, mai ales dacă există simptome de depresie, anxietate sau comportamente impulsive;
• Psiholog clinician/psihoterapeut – pentru evaluare și intervenție psihologică prin psihoterapie individuală. Terapia poate ajuta la înțelegerea mecanismelor de apărare, dezvoltarea empatiei și construirea unei identități stabile.

Uneori este nevoie și de terapie de cuplu sau familială, mai ales când relația afectează grav dinamica emoțională a celorlalți.

Tratament pentru narcisism, recomandări și indicații

Abordarea unei tulburări de personalitate narcisice necesită o combinație între înțelegere, intervenție clinică și muncă personală. Deși această tulburare nu dispare peste noapte, el poate fi gestionat și redus semnificativ prin terapie și conștientizare.

În tratament, scopul nu este „vindecarea completă”, ci dezvoltarea unei identități mai flexibile, capabile să gestioneze critica, respingerea și relațiile autentice fără recurs la control sau manipulare. Tratamentul presupune o relație terapeutică solidă și răbdare. Obiectivele principale includ:

• creșterea gradului de conștientizare asupra comportamentelor disfuncționale;
• explorarea originii cauzelor acestei tulburări de personalitate (traume, modele parentale, rușine timpurie);
• restructurarea cognitivă a gândurilor grandioase;
• exersarea empatiei prin jocuri de rol și analiză a relațiilor;
• tolerarea vulnerabilității și dezvoltarea unei imagini de sine stabile.

Pentru forme severe, pot fi utile terapiile de lungă durată, inclusiv terapia psihodinamică (Kernberg, Kohut), terapia dialectic-comportamentală (DBT, Linehan) sau terapia schema-focused (Young).

Ce trebuie să facă pacienții? 

Iată ce trebuie să ai în vedere în astfel de situații:

→ Recunoaște problema: primul pas este acceptarea faptului că trăsăturile narcisice creează disfuncționalități în viața personală și profesională;

→ Alege un specialist potrivit (psihiatru, psihoterapeut);

→ Urmează un proces de psihoterapie individuală: terapia psihodinamică și terapia cognitiv-comportamentală (CBT) s-au dovedit eficiente în reducerea comportamentelor asociate cu această tulburare. Obiectivele principale sunt:

• identificarea tiparului disfuncțional de gândire („am dreptate mereu”, „sunt special”);
• recunoașterea nevoilor emoționale reale, ascunse sub masca grandorii;
• învățarea empatiei și a limitelor sănătoase;
• dezvoltarea stimei de sine autentice.

→ Monitorizează-ți reacțiile: notează momentele de furie sau rană și observă ce le declanșează;

→ Acceptă vulnerabilitatea: a fi vulnerabil nu înseamnă a fi slab. Este baza empatiei și a autenticității;

→ Menține disciplina: schimbarea este un proces de durată. Practici precum jurnalul personal, meditația sau exercițiile de mindfulness pot sprijini progresul;

→ Evită comparațiile: dorința constantă de superioritate alimentează cercul vicios al narcisismului patologic. Învață să te apreciezi pentru cine ești, nu pentru cum ești perceput.

Ce trebuie să facă apropiații pacienților? 

De asemenea, și apropiații narcisistului trebuie să fie foarte atenți, în primul rând pentru bunăstarea și siguranța lor:

→ Stabilește limite clare: nu tolera abuzul emoțional sau manipularea. Fii ferm, dar nu agresiv;

→ Nu intra în confruntare directă: persoana va interpreta critica drept atac personal. Confruntările frontale escaladează rapid spre furie;

→ Păstrează-ți autonomia: ai dreptul la opinie, la timp personal și la intimitate;

→ Recunoaște ciclul relațional: dacă ești prins în dinamica „idealizare-devalorizare-abandon”, este important să te detașezi emoțional;

→ Caută sprijin profesional: a trăi lângă o persoană narcisică poate produce traume complexe. Psihoterapia individuală este recomandată pentru a-ți restabili echilibrul emoțional;

→ Protejează copiii: dacă unul dintre părinți are această personalitate, copilul are nevoie de siguranță emoțională și validare din partea celuilalt adult sau a unui specialist.

Acestea fiind spuse, înțelegerea narcisismului și a modului în care influențează relațiile ne ajută să privim dincolo de etichete și să recunoaștem nevoile emoționale reale din spatele comportamentelor dificile. Indiferent dacă te confrunți personal cu trăsături narcisice sau ai o relație afectată de acestea, sprijinul terapeutic poate îți aduce claritate, limite sănătoase și schimbare reală. Dacă simți că ai nevoie de consiliere și sprijin, programează-te la o ședință de psihoterapie, iar un specialist din cadrul clinicii noastre te va ajuta să înțelegi mai bine situația și să găsești un drum echilibrat!

Bibliografie:

1. American Psychiatric Association (2013). Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (5th ed.)
2. Dimaggio G, Lysaker PH. Commentary: Personality and Intentional Binding: An Exploratory Study Using the Narcissistic Personality Inventory. Front Hum Neurosci. 2015 Jun 3;9:325. doi: 10.3389/fnhum.2015.00325. PMID: 26089790; PMCID: PMC4453717. Link: pmc.ncbi.nlm.nih.gov
3. Pincus AL, Lukowitsky MR. Pathological narcissism and narcissistic personality disorder. Annu Rev Clin Psychol. 2010;6:421-46. doi: 10.1146/annurev.clinpsy.121208.131215. PMID: 20001728. Link: pubmed.ncbi.nlm.nih.gov
4. Mitra P, Torrico TJ, Fluyau D. Narcissistic Personality Disorder. [Updated 2024 Mar 1]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2025 Jan-. Available from: ncbi.nlm.nih.gov 
5. Weinberg I, Ronningstam E. Narcissistic Personality Disorder: Progress in Understanding and Treatment. Focus (Am Psychiatr Publ). 2022 Oct;20(4):368-377. doi: 10.1176/appi.focus.20220052. Epub 2022 Oct 25. PMID: 37200887; PMCID: PMC10187400. Link: pmc.ncbi.nlm.nih.gov
6. Grapsas S, Brummelman E, Back MD, Denissen JJA. The “Why” and “How” of Narcissism: A Process Model of Narcissistic Status Pursuit. Perspect Psychol Sci. 2020 Jan;15(1):150-172. doi: 10.1177/1745691619873350. Epub 2019 Dec 5. PMID: 31805811; PMCID: PMC6970445. Link: pmc.ncbi.nlm.nih.gov 
7. Gabbard GO, Crisp-Han H. The many faces of narcissism. World Psychiatry. 2016 Jun;15(2):115-6. doi: 10.1002/wps.20323. PMID: 27265694; PMCID: PMC4911756. Link: pmc.ncbi.nlm.nih.gov 
8. Day, N.J.S., Townsend, M.L. & Grenyer, B.F.S. Living with pathological narcissism: a qualitative study. (2020). https://doi.org/10.1186/s40479-020-00132-8.  Link: bpded.biomedcentral.com 
9. Jacobs KA. The concept of Narcissistic Personality Disorder-Three levels of analysis for interdisciplinary integration. Front Psychiatry. 2022 Nov 16;13:989171. doi: 10.3389/fpsyt.2022.989171. PMID: 36465294; PMCID: PMC9709503. Link: pmc.ncbi.nlm.nih.gov