Sindromul Asperger este una dintre acele afecțiuni despre care se vorbește din ce în ce mai mult, dar care rămâne adesea insuficient înțeleasă. Mulți oameni asociază această tulburare cu inteligența ridicată, pasiunile intense sau dificultățile de comunicare socială, însă realitatea este mult mai complexă. De-a lungul timpului, percepția asupra sindromului a evoluat semnificativ, odată cu progresul cercetării științifice și al neuroștiințelor.
Un fapt interesant este că numeroase personalități celebre din știință, artă sau tehnologie sunt suspectate că ar fi avut trăsături specifice sindromului. Acest lucru ridică o întrebare captivantă: este sindromul Asperger o „tulburare” ca atare sau reprezintă o altă formă de a percepe și interpreta lumea? Dacă vrei să înțelegi mai bine această condiție, cauzele ei și modul în care influențează viața persoanelor diagnosticate, continuă să citești acest articol.
Ce este sindromul Asperger?
Sindromul Asperger (AS) a fost descris pentru prima dată în anul 1944 de pediatrul austriac Hans Asperger, care a observat un tipar specific de comportament la copii cu dificultăți de comunicare și interacțiune socială, dar cu inteligență normală sau peste medie. Acești copii prezentau interese restrânse, comportamente repetitive și o gândire adesea rigidă, însă fără întârzieri semnificative în procesul de dezvoltare personală, cum ar fi dezvoltarea limbajului.
Inițial, sindromul a fost recunoscut ca diagnostic distinct în DSM-IV (1994). Totuși, odată cu publicarea DSM-5, acest diagnostic a fost eliminat ca entitate separată și integrat în categoria mai largă a Tulburărilor din Spectrul Autist (TSA). Această schimbare reflectă o nouă perspectivă conform căreia autismul nu este o afecțiune unitară, ci un spectru larg de manifestări, cu grade diferite de severitate și expresie clinică.
Conform DSM-5, persoanele încadrate în spectrul autist, inclusiv cele care anterior primeau diagnosticul de sindrom Asperger, prezintă:
- deficite persistente în comunicarea socială și interacțiunea socială;
- tipare restrictive și repetitive de comportament, interese sau activități;
- simptome prezente încă din perioada copilăriei timpurii;
- afectarea funcționării sociale, academice sau profesionale.
Deși este adesea perceput ca o „boală”, sindromul este, din punct de vedere medical, o tulburare de neurodezvoltare. Aceasta nu este o afecțiune dobândită și nu poate fi „vindecată”, ci reprezintă o particularitate a modului în care creierul se dezvoltă și funcționează.
Persoanele cu sindrom Asperger pot avea dificultăți semnificative în:
- interpretarea emoțiilor și intențiilor celorlalți;
- menținerea relațiilor sociale;
- adaptarea la schimbări.
În același timp, ele pot manifesta puncte forte remarcabile, precum:
- gândire logică avansată;
- atenție deosebită la detalii;
- capacitate mare de concentrare pe domenii de interes specifice.
Care sunt principalele cauze?
În prezent, se consideră că sindromul Asperger și autismul au o etiologie multifactorială, rezultată din interacțiunea mai multor factori. Teoriile vechi, precum cea a „mamelor reci” (care atribuia autismul lipsei de afecțiune maternă), au fost complet abandonate și invalidate științific.Principalele cauze recunoscute includ:
- factori genetici;
- factori neurologici;
- factori de mediu.
Factori genetici
Rolul geneticii în apariția sindromului și a TSA este bine documentat. Studiile de secvențiere genomică au identificat sute de gene implicate în predispoziția pentru autism, fără a exista o mutație unică responsabilă.Aspecte importante legate de factorii genetici:
- se estimează că între 400 și 1000 de gene pot contribui la riscul de ASD;
- variații genetice precum cele ale numărului de cópii (CNVuri) sunt prezente la aproximativ 9% dintre persoanele cu ASD;
- există o suprapunere genetică semnificativă între ASD și alte afecțiuni neurologice sau psihiatrice, precum epilepsia, dizabilitatea intelectuală sau schizofrenia;
- studiile pe gemeni arată o concordanță de până la 98% la gemenii monozigoți;
- ereditatea este estimată între 64% și 91%;
- sindromul apare mai frecvent la băieți decât la fete.
La nivel cerebral, aceste influențe genetice pot afecta:
- conectivitatea neuronală;
- plasticitatea sinaptică;
- funcționarea neurotransmițătorilor.
Factori de mediu
Factorii de mediu pot acționa independent sau pot interacționa cu predispoziția genetică. Cercetările actuale indică mai mulți factori asociați cu un risc crescut de ASD:
- vârsta înaintată a părinților (maternală și paternală);
- nașterea prematură;
- greutatea mică la naștere;
- hipoxia la naștere;
- expunerea intrauterină la substanțe precum acidul valproic sau talidomida;
- infecții prenatale (rubeolă, citomegalovirus);
- obezitatea maternă și diabetul gestațional;
- intervale scurte între sarcini.
Este esențial de subliniat că nu există nicio dovadă științifică care să susțină legătura dintre vaccinuri și autism.
Există factori de risc?
Da, au fost identificați mai mulți factori de risc asociați cu sindromul Asperger și ASD, însă aceștia nu sunt determinanți în mod absolut. Principalii factori de risc includ:
- istoricul familial de ASD;
- sexul masculin;
- prezența unor tulburări genetice sau neurologice asociate;
- complicații prenatale și perinatale;
- expunerea la anumiți factori de mediu în sarcină.
Prevalența ASD a crescut în ultimele decenii, însă această creștere este explicată în mare parte prin:
- extinderea criteriilor de diagnostic;
- îmbunătățirea metodelor de screening;
- creșterea gradului de conștientizare.
De asemenea, peste 70% dintre persoanele cu ASD prezintă afecțiuni asociate, precum ADHD, anxietate și depresie, tulburări de tic, epilepsie și alte tulburări de dispoziție.
Cum se manifestă sindromul Asperger?
Sindromul face parte din tulburările de spectru autist și este o afecțiune de neurodezvoltare heterogenă, ceea ce înseamnă că manifestările pot varia considerabil de la o persoană la alta și în funcție de vârstă. Caracteristicile centrale includ dificultăți persistente în comunicarea și interacțiunea socială, alături de comportamente restrictive și repetitive, fără prezența dizabilității intelectuale sau a întârzierilor semnificative de limbaj.
| Componentă | Simptome la copii | Simptome la adulți |
| Interacțiunea socială | – interes redus pentru jocul cu alți copi; – dificultăți în a-și face prieteni – preferință pentru joaca solitară – neînțelegerea regulilor sociale implicite | – dificultăți în menținerea relațiilor – izolare socială sau relații superficiale – probleme în relațiile romantice – dificultăți în munca de echipă |
| Comunicarea verbală | – vorbire formală sau rigidă – intonație neobișnuită – discurs unilateral, centrat pe propriile interese – dificultăți în dialogul reciproc | stil de comunicare direct, uneori perceput ca brutal – dificultăți în conversațiile informale (small talk) – interpretare literală a limbajului |
| Comunicarea nonverbală | – contact vizual redus sau exagerat – expresii faciale limitate – dificultăți în înțelegerea gesturilor | – mimică redusă – limbaj corporal rigid – dificultăți în interpretarea emoțiilor celorlalți |
| Comportamente repetitivă | – mișcări stereotipe (fluturatul mâinilor, mers pe vârfuri) – joc repetitiv, lipsit de imaginație | – ritualuri zilnice rigide – nevoia strictă de predictibilitate – anxietate la schimbări |
| Interese restrânse | – preocupări intense pentru subiecte specifice (trenuri, cifre, spațiu, hărți) – memorare excelentă a detaliilor | – specializare excesivă într-un domeniu – discuții repetitive pe aceeași temă – dificultăți în diversificarea intereselor |
| Abilitățile motorii | – stângăcie – dificultăți de coordonare – probleme cu scrisul sau activitățile motorii fine | – postură rigidă – mișcări neîndemânatice – evitare a activităților sportive |
| Sexualitatea și relațiile intime | – interes limitat sau confuzie privind relațiile | – dorință de relații, dar dificultăți în limite sociale – comportamente percepute ca nepotrivite |
| Școală / muncă | – performanțe academice inegale – dificultăți de integrare școlară – risc crescut de bullying | – dificultăți la interviuri – probleme de adaptare la mediul profesional – respectarea rigidă a regulilor |
Simptomele pot fi observate încă din copilăria timpurie, însă în cazul sindromului Asperger, acestea sunt adesea mai subtile și pot deveni evidente abia atunci când cerințele sociale depășesc capacitatea de adaptare a persoanei. De aceea, diagnosticul este frecvent întârziat, mai ales la adolescenți și adulți.
Simptome rare
Deși sindromul se manifestă în principal prin dificultăți de comunicare socială și comportamente restrictive, în unele cazuri pot apărea simptome mai puțin frecvente, care nu sunt prezente la majoritatea persoanelor diagnosticate. Acestea sunt (fără a se limita la):
- episoade psihotice tranzitorii: pot apărea episoade scurte de derealizare, depersonalizare sau percepții senzoriale neobișnuite, fără a indica o tulburare psihotică persistentă;
- catatonie ușoară sau comportamente catatoniforme: manifestată prin rigiditate motorie, încetinire extremă a mișcărilor sau perioade de imobilitate, mai ales în contexte de stres major;
- hiperspecializare extremă: interesele restrânse pot atinge un nivel neobișnuit de intensitate, cu dedicare aproape exclusivă unui singur subiect, în detrimentul funcționării zilnice;
- sinestezie: unele persoane pot experimenta suprapunerea simțurilor, de exemplu „a vedea” sunete sau „a simți” culori, fenomen rar, dar raportat în spectrul autist;
- empatie cognitivă selectivă: deși empatia emoțională este adesea redusă, unele persoane pot manifesta o capacitate neobișnuit de bună de a înțelege logic emoțiile altora în contexte foarte specifice;
- reacții emoționale întârziate: emoțiile pot fi procesate cu întârziere, astfel încât persoana să reacționeze afectiv la un eveniment mult timp după ce acesta s-a produs;
- tulburări de somn atipice: pot include ritm circadian neregulat, insomnie severă sau nevoia redusă de somn, fără o cauză medicală evidentă;
- sensibilitate neobișnuită la durere: unele persoane prezintă hiposensibilitate (percep slab durerea), în timp ce altele pot avea reacții disproporționate la stimuli minori;
- comportamente compulsive atipice: acestea pot include aranjarea obsesivă a obiectelor după criterii personale sau ritualuri mentale complexe, distincte de tulburarea obsesiv-compulsivă clasică;
- dificultăți marcate în recunoașterea propriei identități emoționale (alexitimie severă): persoana poate avea probleme semnificative în identificarea și denumirea propriilor emoții, ceea ce îngreunează autoreglarea emoțională.
Care sunt diferențele dintre Asperger și autism?
Deși termenii „sindrom Asperger” și „autism” sunt, adesea, folosiți separat în limbajul curent, din punct de vedere medical actual sindromul Asperger este inclus în Tulburarea de Spectru Autist (TSA), conform DSM-5. Diferențele dintre cele două nu reprezintă afecțiuni distincte, ci mai degrabă variații de severitate, dezvoltare și funcționare în cadrul aceluiași spectru.
În trecut, sindromul acesta era considerat o formă „mai ușoară” de autism, caracterizată prin absența dizabilității intelectuale și a întârzierilor semnificative de limbaj. Autismul clasic (sau autismul infantil) includea forme mai severe, cu afectare cognitivă și dificultăți majore de comunicare. Astăzi, aceste diferențe sunt descrise prin niveluri de suport necesar, nu prin diagnostice separate.
| Criteriu | Sindromul Asperger | Autism (TSA – forme mai severe) |
| Statut diagnostic (DMS-5) | Inclus în TSA | Inclus în TSA |
| Dezvoltarea limbajului | Limbaj dezvoltat normal sau precoce | Întârziere semnificativă sau absență a limbajului |
| Inteligență (IQ) | Normală sau peste medie | Poate fi normală, scăzută sau sever afectată |
| Momentul observării simptomelor | Adesea tardiv (copilărie mijlocie sau adolescență) | De obicei în primii 2–3 ani de viață |
| Abilități de comunicare | Discurs fluent, dar rigid, literal | Comunicare verbală limitată sau absentă |
| Interacțiune socială | Dorință de relaționare, dar dificultăți de menținere a relațiilor | Interes social redus sau absent |
| Comportamente repetitive | Prezente, dar mai subtile | Pronunțate și frecvente |
| Autonomie funcțională | Ridicată | Variabilă, uneori redusă |
| Nivel necesar de suport | Scăzut spre moderat | Moderat spre ridicat |
| Integrare școlară/profesională | Posibilă, cu dificultăți sociale | Frecvent necesită educație specială |
Diferențele dintre sindromul acesta și autism nu țin de natura afecțiunii, ci de gradul de afectare și de modul de manifestare.
Cu ce complicații se poate confrunta o persoană cu Asperger?
Sindromul acesta nu implică doar dificultăți de comunicare socială, ci poate fi asociat, în lipsa sprijinului adecvat, cu o serie de complicații psihologice, sociale, educaționale și profesionale. Acestea nu sunt inevitabile, însă riscul lor crește atunci când afecțiunea este diagnosticată tardiv sau insuficient înțeleasă de cei din jur. Este vorba în special despre:
→ anxietate cronică;
→ depresie;
→ izolare socială și singurătate;
→ bullying și stigmatizare;
→ tulburări de somn;
→ dificultăți academice sau profesionale;
→ tulburări de comportament adaptativ;
→ comorbidități psihiatrice (ADHD, tulburări de tic, tulburări obsesiv-compulsive, tulburări de dispoziție);
→ probleme ale stimei de sine;
→ dificultăți în relațiile intime;
→ epuizare emoțională (burnout autistic);
→ risc crescut de abuz sau exploatare.
Cine pune diagnosticul?
Stabilirea diagnosticului de sindrom Asperger, încadrat în prezent în tulburarea de spectru autist (TSA), este un proces complex care nu se bazează pe un singur test medical sau pe o analiză de laborator. Diagnosticul este clinic, fundamentat pe observarea comportamentului, istoricul dezvoltării și evaluarea funcționării sociale, emoționale și cognitive a persoanei. De aceea, este esențial ca evaluarea să fie realizată de specialiști cu experiență în tulburările de neurodezvoltare, care pot diferenția sindromul acesta de alte afecțiuni cu simptome similare.
Medicul psihiatru
Psihiatrul (de copii și adolescenți sau de adulți) are un rol central în stabilirea diagnosticului. Acesta:
- evaluează criteriile DSM-5 pentru TSA;
- exclude alte tulburări psihiatrice sau neurologice;
- identifică eventualele comorbidități (anxietate, depresie, ADHD);
- poate recomanda tratament medicamentos pentru simptomele asociate, dacă este necesar.
Psihologul clinician
Psihologul clinician contribuie semnificativ la procesul de diagnostic prin:
- evaluări psihologice standardizate;
- testarea funcțiilor cognitive și a inteligenței;
- analiza abilităților sociale, emoționale și de comunicare;
- observarea comportamentului în contexte structurate.
Medicul neurolog
Neurologul poate fi implicat pentru:
- excluderea unor afecțiuni neurologice;
- evaluarea dezvoltării neurologice;
- investigarea simptomelor precum convulsiile sau tulburările de coordonare.
Când este momentul să te prezinți la medic?
Este recomandat să te adresezi unui specialist atunci când dificultățile de comunicare, relaționare sau adaptare socială persistă în timp și încep să afecteze viața de zi cu zi – la școală, la muncă sau în relațiile personale. Semne precum izolarea socială, anxietatea accentuată, rigiditatea comportamentală, problemele de integrare sau suspiciunea unei tulburări din spectrul autist justifică o evaluare de specialitate, indiferent de vârstă.
Un consult timpuriu permite stabilirea unui diagnostic corect și inițierea unor intervenții adecvate. Pe lângă evaluarea medicală, sprijinul psihologic este esențial; colaborarea cu un psihoterapeut București poate ajuta la gestionarea anxietății, dezvoltarea abilităților sociale și îmbunătățirea calității vieții.
Exista metode de tratament pentru tulburarea Asperger?
Sindromul de față, încadrat în prezent în tulburările de spectru autist, nu are un tratament curativ, deoarece nu este o boală propriu-zisă, ci o tulburare de neurodezvoltare. Cu toate acestea, există numeroase metode terapeutice și intervenții personalizate care pot reduce semnificativ dificultățile asociate și pot îmbunătăți funcționarea socială, emoțională și profesională a persoanei.
Abordarea terapeutică este adaptată nevoilor individuale și vârstei, iar scopul principal este dezvoltarea abilităților, nu „corectarea” personalității. Intervențiile pot include psihoterapie, terapie cognitiv-comportamentală, antrenarea abilităților sociale, terapie ocupațională și, în unele cazuri, tratament medicamentos pentru simptomele asociate precum anxietatea, depresia sau ADHD. Sprijinul familiei și al mediului educațional sau profesional joacă un rol esențial în eficiența intervențiilor.
Cum să gestionezi sindromul pe termen lung?
Gestionarea sindromului Asperger pe termen lung presupune o combinație de autocunoaștere, suport specializat și adaptări practice în viața de zi cu zi. Un prim pas important este acceptarea diagnosticului și înțelegerea propriului profil de funcționare, inclusiv a punctelor forte și a vulnerabilităților.
Psihoterapia ajută la dezvoltarea strategiilor de reglare emoțională, la reducerea anxietății și la îmbunătățirea relațiilor interpersonale. Exersarea abilităților sociale în contexte structurate poate crește încrederea în sine și capacitatea de adaptare. De asemenea, menținerea unei rutine predictibile, gestionarea stimulilor senzoriali și planificarea clară a activităților zilnice contribuie la reducerea stresului.
Pe termen lung, este importantă și adaptarea mediului profesional sau educațional, astfel încât persoana să poată valorifica abilitățile cognitive, atenția la detalii și gândirea logică. Cu sprijin adecvat, multe persoane cu sindrom acesta duc o viață independentă, împlinită și activă, demonstrând că intervenția corectă poate face o diferență semnificativă în calitatea vieții.
Statistici cu privire la sindromul Asperger
→ prevalență globală a TSA: aproximativ 1 din 132 de persoane;
→ prevalență estimată a sindromului Asperger: 2-7 la 1.000 de persoane;
→ raport bărbați-femei: 3-4:1 (bărbații sunt mai frecvent diagnosticați);
→ fetele și femeile sunt adesea subdiagnosticate;
→ vârsta medie a diagnosticului: aproximativ 5 ani pentru TSA, mai târziu pentru Asperger;
→ peste 70% dintre persoane au cel puțin o afecțiune asociată (anxietate, ADHD, depresie);
→ creșterea prevalenței este legată de diagnostic mai bun și conștientizare crescută.
Sindromul acesta face parte din tulburările de spectru autist și se caracterizează prin dificultăți de comunicare socială, comportamente repetitive și interese restrânse, în absența dizabilității intelectuale. Manifestările diferă de la copil la adult, pot varia ca intensitate și sunt influențate de contextul social, emoțional și profesional.
Deși nu există un tratament curativ, diagnosticul corect și intervențiile personalizate pot reduce semnificativ impactul simptomelor și pot îmbunătăți calitatea vieții. Înțelegerea sindromului Asperger, combaterea miturilor și accesul la suport specializat sunt esențiale pentru integrarea și bunăstarea persoanelor afectate.
Bibliografie:
- Hosseini SA, Molla M. Asperger Syndrome(Archived) [Updated 2024 Feb 12]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2025 Jan-. Link: ncbi.nlm.nih.gov
- Motlani V, Motlani G, Thool A. Asperger Syndrome (AS): A ReviewArticle. Cureus. 2022 Nov 11;14(11):e31395. doi: 10.7759/cureus.31395. PMID: 36514569; PMCID: PMC9742637. Link: pmc.ncbi.nlm.nih.gov
- Faridi F, Khosrowabadi R. Behavioral, Cognitive and Neural Markers of Asperger Syndrome. Basic Clin Neurosci. 2017 Sep-Oct;8(5):349-359. doi: 10.18869/nirp.bcn.8.5.349. PMID: 29167722; PMCID: PMC5691167. Link: pmc.ncbi.nlm.nih.gov
- Roy M, Dillo W, Emrich HM, Ohlmeier MD. Asperger’s syndrome in adulthood. Dtsch Arztebl Int. 2009 Jan;106(5):59-64. doi: 10.3238/arztebl.2009.0059. Epub 2009 Jan 30. PMID: 19562011; PMCID: PMC2695286. Link: pmc.ncbi.nlm.nih.gov
- Sauer AK, Stanton JE, Hans S, et al. Autism Spectrum Disorders: Etiology and Pathology. In: Grabrucker AM, editor. Autism Spectrum Disorders [Internet]. Brisbane (AU): Exon Publications; 2021 Aug 20. Chapter 1. Link: ncbi.nlm.nih.gov
- Tarazi FI, Sahli ZT, Pleskow J, Mousa SA. Asperger’s syndrome: diagnosis, comorbidity and therapy. Expert Rev Neurother. 2015 Mar;15(3):281-93. doi: 10.1586/14737175.2015.1009898. Epub 2015 Feb 6. Erratum in: Expert Rev Neurother. 2022 Jun;22(6):525. doi: 10.1586/14737175.2015.1039795. PMID: 25655905. Link: pmc.ncbi.nlm.nih.gov
