Schizofrenia este una dintre cele mai complexe și potențial debilitante tulburări psihiatrice, ca urmare a faptului că ridică provocări majore atât pentru pacienți și membrii familiei acestora, cât și pentru profesioniștii din domeniul psihiatriei și psihologiei. Deși în ultimii ani, s-au făcut progrese semnificative în ceea ce privește protocoalele de diagnostic și tratament, aceasta continuă să rămână o entitate clinică cu multiple necunoscute și, în esență, necesită o abordare multidisciplinară.
În articolul de față, ne-am propus să îți punem la dispoziție o imagine clinică detaliată și actualizată asupra acestei afectiuni, de la potențiale cauze și simptome asociate, până la metodele moderne de diagnostic și tratament. De asemenea, la sfârșitul articolului, vei găsi răspunsuri la cele mai frecvente întrebări când vine vorba de această afecțiune.
Ce este schizofrenia?
Este o tulburare psihiatrică cronică, severă, caracterizată prin distorsiunea profundă a gândirii, a percepției, emoțiilor, limbajului, simțului de sine și comportamentului. Conform Manualului de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale, ediția a V-a, schizofrenia este clasificată drept tulburare din spectrul schizofrenic, caracterizată printr-o asociere clinică de simptome psihotice pozitive (halucinații, deliuri), simptome negative (izolare socială, afect plat – inabilitatea de a simți o gamă de emoții) și deteriorare funcțională globală.
Criteriile DMS-5 pentru diagnostic presupun prezența a cel puțin două dintre următoarele simptome, menținute pe o durată de cel puțin o lună (sau mai puțin, dacă au fost cu succes tratate), dintre care cel puțin unul trebuie să fie (1), (2) sau (3):
- deliruri;
- halucinații;
- discurs dezorganizat (de exemplu, incoerența frecventă a acestuia);
- comportament grosolan dezorganizat sau catatonic;
- simptome negative (de exemplu, afect plat, alogie, avoliție, anhedonie).
De asemenea, pentru stabilirea diagnosticului de schizofrenie, trebuie să existe o afectare semnificativă a pacientului în domeniul social, ocupațional sau în alte arii majore de funcționare. Semnele tulburării psihice trebuie să persiste continuu timp de cel puțin șase luni, din momentul efectuării anamnezei pacientului.
Principalele cauze
Etiologia este multifactorială, presupunând o interacțiune complexă între factorii genetici, epigenetici, neurobiologici și de mediu. Studiile de genetică, de exemplu, au reușit să identifice mai mult de 100 loci implicați în susceptibilitatea genetică, inclusiv în gene care reglează funcția sinaptică, sistemul glutamatergic și dopaminergic. Una dintre cele mai investigate teorii este cea a hiperactivității dopaminergice la nivelul căii mezolimbice, potențial responsabilă de simptomele pozitive ale bolii.
Factorii genetici de risc includ antecedentele familiale sau alte tulburări psihotice, în timp ce factorii de mediu pot varia de la infecțiile prenatale – în timpul vieții intrauterine –, hipoxia perinatală, consumul matern de substanțe toxice (sau în adolescența timpurie, cum ar fi canabisul sau alcoolul), traume în copilărie. Un rol foarte important este atribuit și dezechilibrelor neurochimice, în special dereglărilor în funcționarea neurotransmițătorilor precum dopamina, glutamatul și serotonina.
Un substrat neuroanatomic al bolii este susținut (deși nu există o asociere directă de cauzalitate) de faptul că numeroși pacienți prezintă anomalii structurale la nivel cerebral: reducerea volumului cortical, dilatarea ventriculelor cerebrale și anomalii ale hipocampului.
Cele mai întâlnite simptome ale schizofreniei
Simptomatologia este vastă și variabilă, de regulă împărțită în trei categorii majore – simptome pozitive, negative și cognitive.
Simptome pozitive
Simptomele pozitive sunt cele mai vizibile la pacient și includ:
- deliruri: convingeri false, fixe, care nu se modificări în ciuda dovezilor contrare (cele mai frecvente sunt delirurile paranoide, de grandoare sau de referință);
- halucinații: percepții senzoriale, dar fără un stil extern asociat (cele auditive sunt cele mai comune, urmate de cele vizuale);
- discurs dezorganizat: exprimare incoerentă, asociativitate laxă, neologisme.
De asemenea, pacientul tinde să aibă un comportament dezorganizat sau catatonic – acesta poate varia de la agitație extremă, hipervigilență, la rigiditate motorie sau negativism.
Simptome negative
Cele mai comune simptome negative sunt:
- afectul plat (lipsa reacțiilor emoționale);
- alogia (absența sau austeritatea dialogului verbal);
- avoliție (lipsa motivației);
- anhedonie (incapacitatea de a experimenta plăcere).
Prin urmare, pacientul are de cele mai multe ori tendința de a se izola social.
Simptome cognitive
Deși, adesea, sunt subestimate la pacienti, acestea contribuie la disfuncționalitatea socială pe care pacientul o resimte:
- deficit în atenție și memorie de lucru;
- alterarea funcțiilor executive (planificarea, organizarea, rezolvarea problemelor);
- dificultăți în interpretarea indiciilor sociale;
- anxietate;
- coordonare deficitară.
Tipuri de schizofrenie
Deși DMS-5 a eliminat clasificarea diferitelor tipuri și subtipuri, acest sistem rămâne în continuare util din punct de vedere descriptiv și clinic pentru identificarea profilului simptomatic predominant al pacientului afectat.
Paranoidă
Este cel mai frecvent subtip al bolii, caracterizat prin predominanța delirurilor paranoide și de halucinații auditive. Funcționarea cognitivă și afectivă este relativ bine păstrată, ceea ce face ca diagnosticul să fie uneori întârziat.
Catatonică
Acest subtip se definește prin tulburări motorii marcante, de tipul negativismului extrem, mutismului, posturilor bizare, ecopreaxiei sau ecolaiei. Poate alterna între imobilitate completă a pacientului și episoade de agitație intensă.
Dezorganizată (schizofrenia hebefrenică)
Se manifestă printr-un discurs incoerent, comportament haotic, afect plat sau inadecvat și are, de cele mai multe ori, un debut precoce. Este asociată cu un prognostic mai rezervat, în special din cauza impactului sever asupra capacității funcționale globale a pacientului.
Reziduală
În acest caz, simptomele pozitive sunt absente sau minime, dar persistă cele negative și disfuncția cognitivă. Poate apărea după tratamente repetate sau după mai multe episoade acute ale bolii.
Nediferențiată
Include cazurile care nu se încadrează clar, clinic delimitat, într-unul dintre tipurile prezentate în rândurile de mai sus, dar care prezintă simptome psihotice caracteristice bolii.
Schizofrenia la copii
Deși este relativ mai rară, poate debuta în copilărie, de regulă după vârsta de 7 ani. Începutul bolii – manifestările precoce – includ întârzierea dezvoltării limbajului, comportamente bizare, anormale, fantezii excesive și retragere socială. Diagnosticul este, adesea, dificil de stabilit, fiind necesar un diagnostic diferențial cu autismul, cu tulburările de dezvoltare sau tulburările afective. Prognosticul este mai rezervat, de asemenea, decât în formele adulte ale bolii, iar impactul asupra dezvoltării cognitive și sociale este mult mai extins.
Complicații și factori de risc
Este asociată cu o rată ridicată de mortalitate, în principal din cauza suicidului – conform datelor de natură epidemiologică, aproximativ 5-6 dintre pacienții afectați au idei suicidare și le duc la îndeplinire. De asemenea, există și un risc mai mare de a dezvolta diferite boli, cum ar fi diabetul, bolile cardiovasculare și infecțiile invazive. Alte complicații includ:
- abuzul de substanțe (atât ilicite, cât și alcool, tutun);
- tulburări depresive asociate;
- lipsa aderenței la tratamentul medical;
- izolarea socială;
- probleme de natură juridică și legală;
- instituționalizare cronică.
Debutul insidios, în copilărie sau în adolescență, consumul de substanțe ilicite, prezența comorbidităților și a afectării cognitive sunt indicatori ai unui prognostic mult mai nefavorabil. Suicidul este cea mai frecventă cauză a decesului prematur la pacienții cu această afecțiune – aproximativ 2/3 dintre aceștia raportează cel puțin un episod de ideație suicidară.
Diagnostic
Diagnosticul acestei afecțiuni este clinic, pe baza criteriilor DMS-5, coroborat cu evaluarea psihiatrică, psihologică și neuroimagistică. În ceea ce privește ce analize se fac, evaluarea paraclinică are doar rol de excludere a altor cauze, nicidecum de stabilire a diagnosticului (exemplu: boli neurologice, intoxicații, tulburări endocrine sau metabolice). În acest sens, se pot efectua:
- analize de sânge: hemoleucograma, funcția hepatică și renală, nivelurile de hormoni tiroidieni;
- analize de toxicologie urinară;
- RMN sau CT cerebral;
- electroencefalograma (în caz de suspiciune a epilepsiei).
Testele neuropsihologice permit evaluarea deficitului cognitiv al pacientului. Totuși, stabilirea diagnosticului are în vedere, așa cum s-a menționat deja, criteriile indicate de DMS-5, implicit îndeplinirea sau neîndeplinirea acestora.
Tratarea schizofreniei
Tratamentul pentru schizofrenie este, de cele mai multe ori, de lungă durată, adesea pe întreg parcursul vieții. Pentru rezultate superioare, deseori se mizează pe asocierea între tratamentul medicamentos, psihoterapie specializată cu intervenții psihoterapeutice adaptate pacientului și suport social. Specialiștii din cadrul clinicii noastre sunt pregătiți să le ofere pacienților tot sprijinul de care au nevoie!
Medicamentație
Antipsihoticele sunt pilonii de tratament ai schizofreniei, care sunt împărțite în: antipsihotice tipice (haloperidol, clorpromazină) și atipice (risperidonă, olanzapină, quetiapină, aripiprazol, clozapină). Clozapina este indicată în formele rezistente la tratament. De asemenea, există o așa-zisă clasă de „antipsihotice de depozit”, adică injectabile cu eliberare prelungită, care sunt o alternativă eficientă în cazul lipsei aderenței pacientului la tratament.
Dozele medicamentoase trebuie individualizate în funcție de fiecare caz în parte și după variabile precum, de exemplu, severitatea simptomelor. Monitorizarea efectelor adverse este, de asemenea, foarte importantă, deoarece pacientul poate dezvolta: sindrom extrapiramidal, dischinezie tardivă, creștere în greutate, sindrom metabolic, agranulocitoză (clozapină) ș.a.
Psihoterapie
Terapia cognitiv-comportamentală, intervențiile de tip CBT pentru psihoză (CBTp), terapia ocupațională, antrenarea abilităților sociale și consilierea familială s-au dovedit deosebit de eficiente în reducerea recăderilor, ameliorarea simptomelor și îmbunătățirea calității generale a vieții pacientului și familiei acestuia. Psihoterapia nu înlocuiește medicația, într-adevăr, dar o completează și îi sporește eficiența.
În plus, ca urmare a progresului telemedicinii, psihiatria online a devenit un domeniu emergent, prin intermediul căruia pacienții pot intra foarte rapid în legătură cu specialiști în tratarea și ameliorarea acestei afecțiuni. În cazul în care ai nevoie de acest serviciu, îl vei găsi în cadrul clinicii noastre!
Îngrijirea pacientului – viața cu un schizofrenic
Fără doar și poate, pacienții cu această afecțiune au nevoie de îngrijire pe termen lung și suport adecvat din partea familiei. Astfel, alături de tratamentul medical, se asigură un sistem integrat și complet de îngrijire a pacientului, care îi maximizează eficiența și îi îmbunătățește calitatea vieții. Educarea aparținătorilor, supravegherea aderenței la tratament și menținerea unui mediu cât mai sigur și cât mai puțin triggering sunt foarte importante. De asemenea, mulți pacienți cu această afecțiune necesită integrare profesională și locativă, iar pentru asigurarea unei vieți cât mai autonome, reabilitarea psihosocială este de nelipsit.
Asadar, schizofrenia este o tulburare psihiatrică foarte severă, care necesită intervenții individualizate, susține și personalizate. Diagnosticul precoce, urmat de inițierea unui tratament adecvat și, mai ales, sprijinul psihiatric și familial, fac o diferență semnificativă între o viață disfuncțională a pacientului și una adaptată naturii bolii sale.
Bibliografie:
- Schizophrenia – www.ncbi.nlm.nih.gov
- Schizophrenia – www.mayoclinic.org
- Schizophrenia – www.my.clevelandclinic.org
- Schizophrenia: Overview and Treatment Options – www.pmc.ncbi.nlm.nih.gov, Krishna R Patel, Jessica Cherian, Kunj Gohil, Dylan Atkinson
