O persoană care cu o zi înainte conversa normal devine brusc dezorientată, nu mai știe unde se află, vorbește incoerent sau afirmă că vede oameni inexistenți în cameră. După câteva ore pare să-și revină, apoi confuzia reapare, uneori mai intensă seara. O asemenea schimbare nu trebuie pusă ca atare pe seama vârstei, oboselii ori demenței. Poate fi vorba despre delirium, un sindrom neuropsihiatric acut care necesită evaluare medicală rapidă.
Acest fenomen patologic indică frecvent existența unei probleme organice: infecție, deshidratare, hipoxie, dezechilibru metabolic, reacție medicamentoasă, sevraj sau agravarea unei boli. Debutul rapid și fluctuațiile stării de conștiență îl diferențiază de deteriorarea cognitivă lent progresivă din demență.
În continuare vei afla cum se manifestă această afecțiune, care sunt cauzele și formele sale, cum se stabilește diagnosticul, ce tratamente se utilizează și cum trebuie să reacționeze familia.
Ce este deliriumul?
Deliriumul este o tulburare acută și fluctuantă a atenției, conștienței și funcțiilor cognitive. Persoana nu se mai poate concentra, procesează greu informațiile, devine dezorientată și prezintă modificări ale nivelului de vigilență. Simptomele apar în câteva ore sau zile și se modifică pe parcursul aceleiași zile.
Nu reprezintă o boală distinctă, ci un sindrom produs de una sau mai multe cauze medicale. Creierul reacționează la un dezechilibru sistemic, la o agresiune neurologică, la anumite medicamente sau la întreruperea bruscă a unor substanțe. Atenția alterată este semnul central: pacientul nu poate urmări o conversație, pierde firul întrebărilor sau se lasă distras imediat de stimulii din jur.
| Criteriu | Delirium | Delir | Demență |
| Definiție | Sindrom confuzional acut, cu tulburarea atenției și conștienței | Convingere falsă, fermă, imposibil de corectat prin argumente | Sindrom neurocognitiv cronic, cu declin progresiv |
| Debut | Rapid, în ore sau zile | Variabil, în funcție de tulburarea psihică ori neurologică | Lent, în luni sau ani |
| Evoluție | Fluctuantă, adesea mai gravă seara | Convingerea rămâne relativ stabilă | Progresivă |
| Atenție | Marcat afectată | Frecvent păstrată | Relativ păstrată în stadiile inițiale |
| Nivel de conștiență | Oscilant: hipervigilență sau somnolență | De regulă, clar | De regulă, clar până în stadii avansate |
| Cauze frecvente | Infecții, medicamente, boli acute, sevraj, tulburări metabolice | Psihoze, tulburări afective, boli neurologice | Boli neurodegenerative sau vasculare |
| Reversibilitate | Frecvent reversibil după tratarea cauzei | Depinde de afecțiunea de bază | De regulă, ireversibilă |
Delirul nu este sinonim cu deliriumul. O persoană cu delir poate fi convinsă că este urmărită, dar rămâne orientată și atentă. În delirium, dezorganizarea este globală, iar atenția și vigilența fluctuează.
Tipuri de delirium
Clasificarea principală se bazează pe activitatea psihomotorie:
→ hiperactiv, caracterizat prin agitație și hipervigilență;
→ hipoactiv, dominat de încetinire și somnolență;
→ mixt, cu alternarea celor două forme.
Delirium tremens este o formă etiologică severă asociată sevrajului alcoolic, așadar nu o variație comportamentală a persoanei alcoolice.
→ Hiperactiv
Pacientul este agitat, neliniștit, iritabil și încearcă uneori să plece din pat sau din spital. Vorbirea devine rapidă ori incoerentă, iar halucinațiile și ideile de persecuție generează teamă și comportamente defensive. Forma hiperactivă este vizibilă și, din acest motiv, recunoscută mai repede.
→ Hipoactiv
Persoana este retrasă, somnolentă, răspunde lent, vorbește puțin și se mișcă greu. Poate părea deprimată, obosită sau „cuminte”, deși funcționarea cerebrală este profund afectată. Tocmai lipsa agitației face ca forma hipoactivă să fie frecvent omisă.
→ Mixt
În forma mixtă, pacientul alternează între agitație și somnolență. Dimineața poate fi apatic, după-amiaza cooperant, iar noaptea extrem de neliniștit. Aceste variații rapide sunt caracteristice deliriumului și nu înseamnă că problema s-a rezolvat în intervalele de luciditate.
→ Tremens
Delirium tremens este cea mai gravă manifestare a sevrajului alcoolic. Apare, de regulă, după întreruperea bruscă a consumului cronic și intens și se manifestă prin confuzie severă, tremor, agitație, halucinații, transpirații, febră, tahicardie și instabilitate vegetativă. Este o urgență medicală tratată în spital, deoarece există risc de convulsii, aritmii și deces.
→ Alte forme
Se mai descriu forma postoperatorie, cea asociată terapiei intensive și forma suprapusă demenței. Aceste denumiri indică mediul sau afecțiunea în care apare sindromul.
Cauze
Afecțiunea are frecvent o etiologie multifactorială. Un pacient vulnerabil poate dezvolta simptome în urma asocierii dintre o infecție ușoară, deshidratare, durere, lipsă de somn și un medicament nou:
→ infecții urinare, pneumonie, gripă, sepsis sau infecții ale sistemului nervos;
→ hipoxie, hipoglicemie și tulburări ale electroliților;
→ insuficiență renală, hepatică, cardiacă sau respiratorie;
→ accident vascular cerebral, traumatism cranian, crize epileptice ori tumori cerebrale;
→ febră, durere intensă, retenție urinară și constipație severă;
→ intervenții chirurgicale, anestezie și internare în terapie intensivă;
→ medicamente cu efect anticolinergic, opioide, sedative sau polimedicație;
→ sevraj alcoolic, medicamentos ori de alte substanțe.
a) Medicale
La vârstnici, chiar și o infecție aparent minoră poate declanșa o alterare bruscă a stării mentale. Alte cauze importante sunt deshidratarea, hipoxia, anemia severă, tulburările endocrine și decompensarea bolilor cronice. Printre factorii frecvenți implicați se numără medicamentele, infecțiile, deshidratarea și insuficiența renală sau hepatică.
b) Legate de substanțe
Intoxicația, supradozajul, interacțiunile medicamentoase și sevrajul necesită evaluare imediată. Forma alcoolică impune tratament medical al sevrajului, urmat de intervenții specializate pentru tratarea dependențelor, astfel încât episodul acut să nu fie urmat de reluarea consumului și de noi complicații.
c) Psihologice și de mediu
Stresul emoțional, singurătatea sau schimbarea mediului nu produc, în general, afecțiunea în absența unei vulnerabilități biologice. Ele contribuie însă la declanșare sau agravare, mai ales în spital: zgomotul, lumina nocturnă, lipsa somnului, izolarea, absența ceasului, ochelarilor ori aparatului auditiv exacerbează dezorientarea.
Cine este mai expus riscului acestei afecțiuni?
Riscul este mai mare la persoanele cu rezervă cerebrală redusă sau cu boli acute severe. Categoriile vulnerabile sunt:
- persoanele de minimum 65 de ani;
- pacienții cu demență ori tulburare cognitivă;
- cei cu fractură de șold;
- pacienții grav bolnavi sau internați în terapie intensivă;
- persoanele operate recent;
- pacienții cu boli neurologice;
- cei cu tulburări de vedere sau auz;
- persoanele deshidratate, subnutrite ori imobilizate;
- pacienții care utilizează numeroase medicamente;
- consumatorii cronici de alcool sau sedative.
Vârsta înaintată, afectarea cognitivă, fractura de șold și boala severă sunt factori de risc majori la seniori.
Care sunt simptomele deliriumului?
Semnul distinctiv este schimbarea rapidă față de comportamentul obișnuit. Manifestările fluctuează în minute sau ore și se accentuează frecvent seara ori noaptea.
a) Cognitive
Alterarea atenției este dominantă, alături de:
- dezorientare în timp și spațiu;
- dificultatea urmăririi unei conversații;
- memorie recentă afectată;
- gândire dezorganizată;
- răspunsuri lente sau nepotrivite;
- limbaj incoerent;
- imposibilitatea executării unor instrucțiuni simple.
b) Perceptuale
Modificările perceptive la persoanele cu această fecțiune includ:
- halucinații, mai ales vizuale;
- iluzii, prin interpretarea greșită a obiectelor reale;
- senzația că mediul este străin;
- idei de persecuție;
- nerecunoașterea temporară a apropiaților.
c) Comportamentale și emoționale
Pacientul cu această afecțiune prezintă:
- agitație sau apatie;
- frică și anxietate;
- iritabilitate;
- retragere socială;
- inversarea ritmului somn–veghe;
- încercări de a scoate perfuziile ori cateterele;
- alternanțe rapide între neliniște și somnolență.
Ce complicații pot apărea?
Dacă nu se intervine în timp util, deliriumul poate duce la:
→ căderi și traumatisme: dezorientarea și agitația afectează echilibrul și judecata;
→ aspirație și malnutriție: pacientul uită să mănânce, refuză lichidele sau înghite nesigur;
→ prelungirea spitalizării: recuperarea bolii inițiale devine mai lentă;
→ pierderea autonomiei: după episod, unele persoane necesită temporar sau permanent mai mult ajutor;
→ declin cognitiv persistent: recuperarea nu este întotdeauna imediată, în special la vârstnici și la pacienții cu demență;
→ mortalitate crescută: afecțiunea este asociată cu prognostic mai nefavorabil și cu risc crescut de instituționalizare.
Cum se pune diagnosticul?
Diagnosticul este clinic, iar investigațiile caută, de fapt, cauza de bază:
- stabilirea debutului și a fluctuațiilor: familia precizează când au început schimbările și cum diferă pacientul față de starea obișnuită;
- evaluarea atenției și conștiențe: se folosesc instrumente precum 4AT, iar în terapie intensivă CAM-ICU sau ICDSC.
- examinarea fizică și neurologică: se verifică temperatura, oxigenarea, tensiunea, glicemia și eventualele semne focale;
- revizuirea medicamentelor și substanțelor: sunt analizate tratamentele noi, dozele modificate și riscul de sevraj;
- investigații țintite: pot fi necesare analize de sânge și urină, electrocardiogramă, radiografie, tomografie cerebrală, puncție lombară sau electroencefalogramă, în funcție de suspiciune.
Dacă afecțiunea nu poate fi diferențiată clar de demență, recomandarea este ca deliriumul să fie abordat cu prioritate.
Ce tratamente sunt disponibile pentru delirium?
Nu există un medicament universal care să-l „vindece”. Tratamentul urmărește cauza și protejarea pacientului până la restabilirea funcției cerebrale.
Tratarea cauzei declanșatoare
Infecțiile se tratează corespunzător, deshidratarea și dezechilibrele electrolitice se corectează, iar hipoxia necesită oxigenare și tratamentul bolii respiratorii sau cardiace. Medicamentele favorizante sunt reduse ori înlocuite când situația clinică permite.
Tratament medicamentos
Medicamentele nu sunt administrate de rutină pentru orice episod. În agitația severă, când pacientul reprezintă un pericol și metodele de calmare au eșuat, medicul poate indica pe termen scurt un antipsihotic, după evaluarea riscului cardiac și neurologic.
Intervenții nemedicamentoase
Măsurile esențiale pentru pacientul cu această afecțiune sunt:
- reorientarea repetată și calmă;
- prezența obiectelor familiare;
- accesul la ceas, calendar, ochelari și aparat auditiv;
- reducerea zgomotului nocturn;
- mobilizarea precoce;
- hidratarea și alimentația adecvată;
- controlul durerii;
- implicarea familiei.
În perioada de recuperare, terapia cognitiv-comportamentală nu tratează episodul confuzional acut, dar este utilă ulterior pentru anxietate, insomnie, depresie sau consum problematic de substanțe, după restabilirea atenției și a capacității de participare.
Rolul psihiatriei
Evaluarea psihiatrică ajută la diferențierea afecțiunii de psihoză, depresie severă, catatonie și demență, precum și la controlul agitației complexe. Accesul la servicii de psihiatrie este relevant când simptomele comportamentale sunt intense, etiologia rămâne neclară sau există o tulburare psihică preexistentă.
Ulterior, serviciile de psihoterapie în București sau în localitatea pacientului poate face parte din recuperare atunci când episodul a fost traumatizant ori asociat anxietății, depresiei sau dependenței, însă nu înlocuiește tratamentul medical urgent.
Care sunt modalitățile de prevenție?
Prevenția vizează factorii modificabili:
- menținerea unui program normal de somn;
- mobilizarea precoce;
- hidratarea și nutriția;
- utilizarea ochelarilor și aparatelor auditive;
- gestionarea durerii;
- evitarea cateterelor inutile;
- prevenirea constipației;
- revizuirea medicației;
- tratarea promptă a infecțiilor și hipoxiei;
- evitarea mutărilor repetate între saloane.
Deliriumul nu este o etapă normală a îmbătrânirii. Confuzia apărută brusc reprezintă un semnal de alarmă, chiar dacă persoana are deja demență. Solicitați evaluare medicală imediată și comunicați echipei schimbările observate, medicamentele administrate și momentul debutului.
Bibliografie utilizată în redactarea articolului:
- Al Huraizi AR, Al-Maqbali JS, Al Farsi RS, Al Zeedy K, Al-Saadi T, Al-Hamadani N, Al Alawi AM. Delirium and Its Association with Short- and Long-Term Health Outcomes in Medically Admitted Patients: A Prospective Study. J Clin Med. 2023 Aug 17;12(16):5346. doi: 10.3390/jcm12165346. PMID: 37629388; PMCID: PMC10455146. Link: pmc.ncbi.nlm.nih.gov
- Ali M, Cascella M. ICU Delirium. [Updated 2024 Mar 13]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2026 Jan-. Available from: ncbi.nlm.nih.gov
- Delirium: prevention, diagnosis and management in hospital and long-term care. London: National Institute for Health and Care Excellence (NICE); 2023 Jan 18. (NICE Clinical Guidelines, No. 103.) Available from: ncbi.nlm.nih.gov
- McKay TB, Khawaja ZQ, Freedman IG, Turco I, Wiredu K, Colecchi T, Akeju O. Exploring the Pathophysiology of Delirium: An Overview of Biomarker Studies, Animal Models, and Tissue-Engineered Models. Anesth Analg. 2023 Dec 1;137(6):1186-1197. doi: 10.1213/ANE.0000000000006715. Epub 2023 Oct 18. PMID: 37851904; PMCID: PMC10840625. Link: pmc.ncbi.nlm.nih.gov
- Ramírez Echeverría MdL, Schoo C. Delirium. [Updated 2026 Jan 10]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2026 Jan-. Available from: ncbi.nlm.nih.gov
- Todd OM, Teale EA. Delirium: a guide for the general physician. Clin Med (Lond). 2017 Feb;17(1):48-53. doi: 10.7861/clinmedicine.17-1-48. PMID: 28148581; PMCID: PMC6297595. Link: pmc.ncbi.nlm.nih.gov
